Postat la 2010-02-01
februarie 1, 2010
Operativitatea cu care CSM a înţeles să emită un
comunicat la 1.02.2010, ca urmare a unor afirmaţii făcute de mine sâmbătă,
30.01.2010, la postul de televiziune Antena 3, mă onorează dar, în acelaşi
timp, mă şi îngrijorează.
Mă îngrijorează pentru că, printr-un fenomen
paranormal, Inspecţia Judiciară a CSM a soluţionat în anul 2009 o „sesizare din
oficiu a CSM” pe care am considerat-o ca necesară în seara de 30.01.2010.
Să explic.
La CSM am depus pe parcursul anilor, mai multe sesizări
privind modul defectuos şi abuziv prin care procurorii DNA efectuează cercetări
penale împotriva mea.
Printre acestea se numără şi cea la care se face
referire în comunicatul CSM şi care, se pare, a fost soluţionată, dându-mi-se
un răspuns în anul 2009.
În seara de 30 ianuarie 2010, în cadrul emisiunii de
la postul de televiziune Antena 3, am precizat că, din informaţiile mele, CSM
s-ar fi autosesizat cu privire la informaţia transmisă „pe surse” şi apărută
în mass-media vineri, 29 ianuarie 2010, privind instituirea unui sechestru
asigurător pe imobilul proprietatea mea şi a soţiei mele, pentru a treia oară, şi
că deja Inspecţia Judiciară a CSM ar fi stabilit vinovăţia procurorilor de caz.
După cum se ştie, scurgerile de informaţii către
mass-media din dosarele aflate în lucru la DNA, au fost criticate în numeroase
rânduri, chiar şi într-un raport SO JUST, reţinându-se încălcarea gravă a mai
multor principii de drept şi anume: prezumţia de nevinovăţie, caracterul
nepublic al urmăririi penale, păstrarea secretului profesional.
Prin urmare, comunicatul CSM din 1.02.2010 nu a răspuns
problemei ridicate de mine, astfel încât întreb în clar: „Se va sesiza CSM, din
oficiu, pentru informaţiile transmise, „pe surse”, de către procurorii DNA în
data de 29.01.2010, sau aspectele de deontologie profesională nu fac obiectul
activităţii Inspecţiei pentru procurori din CSM?”
Democratia locala, democratia cetateneasca si democratia sociala sunt pilonii in jurul carora proaspatul presedinte Hollande s-a angajat sa conduca Franta in urmatorii cinci ani. M-a suprins extrem de placut sa disting, in primul discurs al lui Francois Hollande, in calitatea de presedinte al Republicii, un indemn sincer si mobilizator indreptat catre toate categoriile sociale din [...]
Acesta este titlul unui interesant articol din Times. Ceea ce este si mai interesant este faptul ca articolul nu are nici o concluzie concreta. Roubini , in articolul sau, referitor la \" Luna de miere \" care s- a incheiat in Europa, spune ca vor ...




