septembrie 19, 2010

Excelenţei sale

domnul Mark H. Gitenstein,

Ambasadorul SUA în România

Domnule ambasador,

Am citit cu surprindere declaraţia publică pe care aţi făcut-o cu privire la istoria recentă a României, atunci când aţi afirmat că, în ţara noastră,  “mai nimic nu s-a schimbat în primii cel puţin zece ani” după Revoluţia din decembrie 1989.

Nu cunosc motivele reale pentru care aţi formulat o asemenea apreciere, nici documentarea pe care ea se întemeiază şi nici experienţa de care dispuneţi în materie de diplomaţie ori relaţii internaţionale.

Vă încredinţez, însă – pe baza experienţei pe care o am – că,   pentru practica diplomatică, este cel puţin inedită, dacă nu chiar hazardată, situaţia în care un ambasador se încumetă să simplifice şi să rezume într-o singură frază ceea ce ţara în care este acreditat a realizat timp de zece ani, mai ales într-o perioadă foarte convulsionată a istoriei sale recente.

Menţionez că, în perioada respectivă, am ocupat mai multe funcţii în statul român, fiind ministru de externe, apoi preşedinte al Camerei Deputaţilor şi lider al unuia dintre cele mai mari partide din România.Această experienţă politică nemijlocită în instituţii înalte ale statului român îmi dă dreptul să vă asigur că aprecierea Dumneavoastră asupra acelei perioade este foarte departe de realitate.

Cu îngăduinţa Dvs. şi spre corecta informare, îndeosebi a cititorilor mai tineri, asupra acelei perioade, prezint mai jos câteva lucruri semnificative care au marcat viaţa social-politică a României din  istoria primilor zece ani de după Revoluţia din 1989, practic, din ultimul deceniu al  secolului trecut. Sunt evenimente şi mutaţii  majore ale tranziţiei României spre democraţie, proces complex, de mare notorietate, bine cunoscut de unii dintre politicienii ţării Dvs. şi în care am beneficiat, nu o dată, de asistenţa, susţinerea şi sprijinul  partenerilor noştri externi din lumea democratică, inclusiv, sau mai ales, din partea Statelor Unite.

Faptul sintetic cel mai semnificativ al acelei perioade este acela că, în pofida contextului deosebit de dificil – sub aspect politic, economic, social, internaţional –  România a continuat să se manifeste ca un susţinător consecvent al opţiunilor strategice pe care Statele Unite le-au avut cu privire la Europa de Est, atât înainte cât şi după 1989. Am dorit mereu nu doar stabilitate în regiune, dar şi democratizarea ei, desi, de multe ori, am fost nevoiţi să acţionăm pe cont propriu. Si datorita preferintelor, in special ale unora dintre puterile occidentale, pentru tarile Grupului Visegrad.

Revoluţia din decembrie 1989 a deschis calea realizării în ţară, încă din„primii cel puţin zece ani”, cum afirmati Dvs.,  a multora dintre aspiraţiile legitime ale poporului român. Mentionez doar cateva dintre ele :

1.      Desfăşurarea de alegeri libere începând cu anul 1990, continuate in 1992, in 1996 – cand a venit la putere (in primii sapte ani dupa Revolutie!) domnul Emil Constantinescu – pe care l-ati evocat si pe care il pretuiesc, in egala masura. Aceste alegeri au fost instituite prin lege şi organizate la toate nivelurile (alegeri locale, alegeri parlamentare, alegeri prezidenţiale).

2.      Instituirea pluralismului politic şi adoptarea unui sistem politic democratic – radical schimbat faţă de cel anterior -, astfel încât mai multe partide au avut şansa de a intra în Parlament, pe baza unui mecanism de largă reprezentare proporţională.

3.      Adoptarea Constituţiei din 1991, care a consfinţit sistemul democratic de putere în România, a instituit separaţia puterilor, a garantat drepturi şi libertăţi. Această Constituţie a rămas în vigoare, cu mici modificări, până în prezent.

4.      Crearea Curţii Constituţionale, ca tribunal constituţional separat, după model francez.

5.      Crearea Parlamentului bicameral, precum şi adaptarea regulilor parlamentarismului occidental, prin proiecte realizate consensual de reprezentanţii tuturor partidelor politice, intre care Corneliu Coposu, Ion Ratiu, Ion Diaconescu, Radu Campeanu, Mircea Ionescu-Quintus si multi altii.

6.      Instituirea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, inclusiv dreptul la liberă exprimare, care a permis dezvoltarea, graduala, a presei libere şi înfiinţarea de structuri media independente.

7.      Înfiinţarea de instituţii şi susţinerea de organizaţii non-guvernamentale de protejare a drepturilor omului.Dezvoltarea impresionantă a societăţii civile.

8.      Alternanţa paşnică şi democratică la guvernare – chiar din primii zece ani de la Revolutie -,  fapt care a consolidat, încă din acei ani, modelul democratic la care am aderat.

9.      Legi prin care s-a început retrocedarea proprietăţilor deţinute de cetăţenii români înainte de perioada comunistă (peste 80% din suprafaţa arabilă a României a fost retrocedată către 5,5 milioane de oameni).

10.  Începerea procesului de privatizare a unor structuri economice, imediat după 1991, cu mari progrese începând cu 1995.

11.  Paşi mari spre liberalizarea economică şi spre economia de piaţă. Acordarea, chiar de către SUA, a statutului de economie funcţională de piaţă.

12.  Începerea descentralizării politice şi administrative.

13.  Acordarea de drepturi politice şi culturale minorităţilor, inclusiv dreptul acaestora, consfinţit prin Constituţie, de a avea o reprezentare în Parlament.

14.  Normalizarea relaţiilor interetnice, în ciuda provocărilor şi a contextului regional dificil.

15.  Încheierea unui tratat de bază între România şi Ungaria, care a dus la un cadru pozitiv pentru relaţia de vecinătate.

16.  Dezvoltarea societăţii civile, inclusiv cu ajutorul legislativ al statului (în 1996, anul în care s-a produs prima alternanţă la guvernare, de pildă, erau deja înscrise peste 10.000 de organizaţii non-guvernamentale).

17.  Edificarea instituţională şi legislativă a statului de drept, nu doar printr-o nouă Constituţie, dar şi prin legi organice care au pus bazele reformei justiţiei.

18.  Refundamentarea legislativă şi instituţională a administraţiei publice, care a adus o cu totul abordare a problemelor serviciului public moştenite din perioada comunistă.

19.  Lărgirea colaborării instituţionale cu diferiţi factori internaţionali pentru pregătirea parlamentarilor şi pentru asigurarea transparenţei şi responsabilităţii în actul de legiferare.

20.  Instituirea controlului civil asupra armatei, a controlul parlamentar asupra serviciilor secrete şi demilitarizarea treptată a acestora.

21.  Aderarea la Consiliul Europei şi alăturarea la Parteneriatul pentru Pace, în 1993.

22.  Asumarea deschisă a aderării la UE şi NATO ca obiective naţionale.România a fost prima ţară fostă comunistă care a adresat o invitaţie oficială fostului secretar general al NATO, Manfred  Worner, care a vizitat ţara noastră încă din 1990.

23.  Modernizarea armatei şi punerea sa sub conducere civilă.

24.  Realizarea unui parteneriat  cu Statele Unite, ca parte marcantă a politicii de integrare euro-atlatică a noului regim de la Bucureşti, parteneriat care  s-a bazat inclusiv pe  obţinerea  clauzei naţiunii celei mai favorizate de către România. O excelenta cooperare in domeniul militar.

25.  Susţinerea poziţiei americane în ceea ce priveşte Irakul, în 1990 (când, la conducerea Consiliului de Securitate al ONU, România a susţinut adoptarea Rezoluţiei 665 privind aplicarea de sancţiuni Irakului pentru invadarea Kuweitului). Eram ministru de externe pe atunci si pot sa depun marturie in acest sens. Probabil ca o pot face si  fostul secretar de stat, James Baker, dar si multi alti lideri sau diplomati americani.

26.  Condamnarea pactului Ribbentrop-Molotov, de către Parlamentul României, încă din iunie 1991.

27.  Independenţa Băncii Naţionale, precum şi scoaterea din zona guvernamentală a controlului monedei naţionale.

Evident, lista exemplelor poate să continue.

De altfel, în ultimii 20 de ani  – inclusiv în cei zece ani la care faceţi referire – în capitala României au fost, în misiune diplomatică, mai mulţi ambasadori ai SUA, personalităţi remarcabile, care au avut prilejul să cunoască, să susţină ori să încurajeze multe dintre transformările esenţiale ale ţării noastre pe calea democraţiei şi economiei de piaţă. Un recomandabil şi firesc schimb de opinii  cu domniile lor ar fi cu siguranţă în măsură să completeze şi să nuanţeze tabloul propriilor Dvs. percepţii despre o perioadă de referinţă din istoria recentă a romanilor.

În ceea ce mă priveşte, vă mărturisesc convingerea că, printr-un dialog deschis, prin respect reciproc şi prin mai multă comunicare cu bună credinţă, vom putea să colaborăm şi mai susţinut, astfel încât ritmul modernizării României să fie mult mai intens decât în prezent, iar valorile fundamentale ale democraţiei, drepturile şi libertăţile cetăţeneşti – cucerite cu sacrificii chiar în acel prim deceniu post-revoluţionar – să fie pe deplin protejate în faţa oricăror agresiuni sau ingerinţe de ordin politic.

De aceea,  am încredere că evaluările Dvs. asupra situaţiei din România vor aprofunda nu numai realitatea trecută, a transformărilor, cumulative în timp, produse în societatea românească încă din primele zile de după Revoluţie, ci şi riscurile actuale de derapaj al ţării noastre de la parcursul democratic realizat în ultimele două decenii.

Cunoscând speranţele de bine cu care poporul român a privit dintotdeauna în istorie  spre America – înaintaşii Dvs. fiind printre cei care au avut şi şansa de a ajunge pe acel pământ al făgăduinţei la care visau mulţi români – vă încredinţez că vocea Dvs. are influenţă şi este urmărită de compatrioţii mei cu mult mai multă încredere, sensibilitate şi atenţie decât puteţi bănui.De aceea, consider că, de pildă, o luare de poziţie din partea Dvs., cu privire la nevoia respectării democraţiei şi a statului de drept, a libertăţilor şi drepturilor cetăţeneşti, indiferent cât de mare ar fi privaţiunile crizei economice din România, ar fi salutată de toţi compatrioţii mei şi de toate forţele politice democratice.

Cunoaşteţi foarte bine că, în prezent, manifestările crizei economice şi financiare constituie pentru actuala conducere politică a statului pretextul unor abuzuri fără precedent, al unor abateri de la normele şi standardele democratice, al încălcării unor drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, care au mers până la invocarea siguranţei naţionale ca „motiv” pentru adoptarea unor măsuri anti-sociale abuzive.

Avem încă o democraţie fragilă dar România contează, în continuare, pe sprijinul partenerilor săi pentru a veghea la respectarea Constituţiei, a legilor şi principiilor democratice.Este domeniul în care vă asigur că toţi românii aşteaptă cu multă încredere, oricând, luări de poziţie, oricât de ferme, din partea Dvs.

Cu deosebită consideraţie,

Adrian Năstase