Editorial “Jurnalul National”
25 ianuarie 2012
Autor: ADRIAN NASTASE

A 12-a zi de protest. Militarii în rezervă şi sindicaliştii i-au „sorcovit“ pe Boc în Piaţa Victoriei şi pe Culcer, în faţa clădirii TVR.

Urmăresc de câteva zile cu atenţie felul în care reacţionează mediul online la ceea ce se întâmplă în stradă. Felul în care virtualul trăieşte, comentează sau corec­tează realul. fii constat că avem de-a face, de fapt, cu un binom. Cu un fenomen care are loc, în acelaşi timp, pe stradă şi pe internet.

Spre deosebire de alte ţări, mişcările din România nu sunt generate prin Facebook şi Twitter. Mare parte dintre participanţi nu sunt obişnuiţi cu această formă de socializare. Adunările s-au născut mai ales cu oameni care sunau la uşa vecinului, cu studenţi care îşi adunau colegii, cu cetăţeni care se hotărau să se exprime după ce vedeau la televizor că şi alţii fac asta. Dar internetul a devenit imediat ecoul străzii şi acolo găsim opinii şi unghiuri de vedere mai diferite decât cele de pe străzi. Mărturii personale de la manifestări sau de la violenţe. Filme şi fotografii. Ironii şi băşcălie. Mesaje patetice. Petiţii. Platforme-program. Descrierea unor situaţii personale sau de familie dintre cele mai grave. Polemici. Toate astea împânzesc forumurile, comentariile de la articolele ziarelor online, mail-urile, Facebook, Twitter, blogurile.

Mă întreb cum ar fi arătat dezbaterile şi zbaterile anilor 1990-1992 dacă ar fi existat pe atunci internet. Zeci de mii de oameni ieşeau în stradă, discutau în parcuri şi în pieţe. Mare parte din zbucium era datorat şi faptului că dialogul direct era singura formă de comunicare într-o perioadă în care nevoia de exprimare explodase firesc. Dar prea puţini ajungeau să se exprime într-o publicaţie, la un radio sau la singura televiziune. Strada era internetul epocii.

Nu cred că exagerez mult atunci când spun că la miile de oameni care se manifestă în stradă trebuie adăugate şi sutele de mii care îi acompaniază de pe internet. Evident, sunt conştient că nu tot mediul online e rezonant cu strada, că nu toţi au poziţii aflate în armonie. Dar toţi cei care se exprimă identifică mari probleme în societatea românească. Nu am găsit pe nimeni să spună „Ce atâta gălăgie? Lucrurile mergeau bine!”.

Cei care fac mereu apel la numărul restrâns al mani­festanţilor pentru ca să concluzioneze o lipsă de relevanţă a protestului nu au dreptate. Uitaţi-vă atent pe mediul online, acolo e partea a doua a manifestaţiilor. Puse alături, toate aceste voci ne spun extrem de răspicat şi de tare că în România e disperare, tensiune şi o mare lipsă de încredere în viitor. fii că oamenii, pentru motive diferite, doresc revenirea la normalitate, la responsabilitate, la echilibru. Doresc eliminarea minciunii şi a nedreptăţii.